Informare
x

Dacă întâmpinați probleme în navigarea site-ului www.artmark.ro, iar programul de navigare pe internet folosit este Internet Explorer, vă rugăm să încercați consultarea site-ului nostru de pe alte programe de navigare: Chrome, Firefox, Edge etc.
Mulțumim!

Reguli de solicitare suită

1. Artiștii vizuali și moștenitorii artiștilor vizuali pot solicita, în condițiile legii, drepturi de suită fie organismelor de gestiune colectivă, fie A10, în situația re-vânzării unor loturi de artă vizuală adjudecate și încasate de A10. A 10 plătește aceste drepturi în numele său dar pentru consignanții vânzători.

2. Operele cărora li se aplică dreptul de suită sunt opere de artă plastică sau grafică, cum ar fi picturi, colaje, tablouri, desene, gravuri, tipărituri, litografii, sculpturi, tapițerii, obiecte ceramice sau din sticlă și fotografii, cu condiția ca acestea să fi fost realizate chiar de către artist sau să fie copii considerate opere de artă originale (realizate în număr limitat chiar de către artist sau sub îndrumarea/autorizarea acestuia), adjudecate individual pentru o valoare de minim 300 de euro.

3. Sunt îndreptățiți să solicite drepturi de suită: a) artiștii vizuali în viață, indiferent dacă sunt sau nu membri UAP sau ai altor asociații profesionale, autori ai unui lot de artă laică, ce se revinde de către o persoană ce a dobândit lotul prin cumpărare; b) moștenitorii unui artist vizual ce a încetat din viață, cu cel mult 70 de ani înainte de data re-vânzării, în România, autor al unui lot de artă laică, ce se revinde de către o persoană ce a dobândit lotul prin cumpărare, cu condiția ca operele create anterior datei de 25 iulie 1996 să se afle la data re-vânzării sub protecția legislației drepturilor de autor.

4. Calitatea de moștenitor trebuie dovedită. În cazul în care sunt mai mulți moștenitori, plata suitei se va face către persoana împuternicită. În cât privește calitatea de moștenitor, raportat la succesiunea în timp a legii aplicabile în materiile moștenirii și drepturilor de autor, dovada rangului de moștenitor și vocația la suită se vor analiza o dată cu solicitarea de suită. În esență, raportat la lege, nu orice moștenitor este eligibil pentru dreptul de suită. Astfel că moștenitorii, o dată cu solicitarea de suită, vor trebui să anexeze următoarele dovezi: (i) copie legalizată certificat deces autor (sau un document de stare civilă echivalent); (ii) copie legalizată certificat de moștenitor.

5. Nu sunt susceptibile de drepturi de suită operele aflate la prima vânzare, respectiv operele depuse în consignație de artiști, în mod direct sau prin reprezentant soț/soție ori rudă/afin a artistului.

6. Drepturile de suită se plătesc exclusiv pentru loturile adjudecate și încasate. Astfel că, raportat la termenul de încasare a loturilor adjudecate, solicitarea de suită trebuie adresată A10 nu mai devreme de 30 de zile de la data licitației în care s-a adjudecat lotul la care referă.

7. Solicitările de suită trebuie să conțină cel puțin următoarele date: a) numărul, data și denumirea licitației; b) numele artistului; c) numărul de lot și denumirea loturilor adjudecate pentru care se solicită suita; și să aibă anexate d) copie a actului de identitate pentru artiștii în viață; e) dovada calității de moștenitor eligibil conform pct. 4; f) dovada calității de împuternicit, în situația existenței mai multor moștenitori eligibili (procură autentificată de către notarul public). Solicitările vor fi trimise fie în scris la sediul A10, în atenția Director Departament Financiar-Contabil, fie prin email, la adresa artisti@artmark.ro.

8. Solicitările pot fi trimise îndată după trecerea unui termen de 30 de zile după data licitației (încât să permită încasarea lotului adjudecat). Urmând ca analizarea acestora și plata să se realizeze în termen de cel mult 60 de zile de la data încasării prețului, conform legii. Îndată după analizarea solicitării de plată suită, urmează ori plata, însoțită de comunicarea către solicitant, ori contactarea acestuia, în vederea unor lămuriri.

9. Plata drepturilor de suită se va face exclusiv prin virament bancar, în niciun caz în numerar.

10. Nu încurajăm în niciun fel încasarea drepturilor de suită de la A10, în loc de încasarea acestora de la organismul de gestiune colectivă, cu scopul de a priva organismul de gestiune colectivă de încasarea comisionului; este la latitudinea titularilor să aleagă între încasarea acestora de la A10, integral, ori încasarea acestora de la organism, cu reținerea comisionului aferent.

11. Mulțumim și suntem recunoscători artiștilor și moștenitorilor acestora pentru disponibilitatea de a realiza, direct sau indirect, aceste tranzacții cu noi/prin noi, și îi asigurăm de preocuparea noastră de a concretiza corect această deschidere de a oferi o platformă alternativă de plată către titularii legali ai drepturilor de suită.