Informare
x

Dacă întâmpinați probleme în navigarea site-ului www.artmark.ro, iar programul de navigare pe internet folosit este Internet Explorer, vă rugăm să încercați consultarea site-ului nostru de pe alte programe de navigare: Chrome, Firefox, Edge etc.
Mulțumim!

Institutul de Management al Artei Artmark

Institutul de Management al Artei, divizia de cercetare, statistică și educație a grupului Artmark, este cunoscută în spațiul public nu doar pentru organizarea de cursuri despre artă și piața de artă, ci și pentru rapoartele regulate de monitorizare a stadiului pieței românești de artă.

Avantajele investiției în artă

Accesibilitate crescută
  • Suma minim necesară pentru a începe o investiție în artă se situează la pragul câtorva sute de euro
  • Nu există restricții de intrare în piață precum: autorizații, contracte cadru de reprezentare, platforme de tranzacționare
Lichiditate medie
  • Canalele de vânzare a unei opere de artă sunt multiple, fiecare cu un grad diferit de lichiditate și performanță, durata până la finalizarea tranzacției putând varia de la câteva ore la câteva luni
  • Costurile de tranzacționare sunt medii, de regulă negociabile
  • Documentația ce însoțeste tranzacțiile este minimă, limitându-se de principiu la un certificat de vânzare acoperitor legal
Costuri minime de administrare
  • Administrarea operelor pe perioada investiției se rezumă de regulă la: costul de depozitare sau expunere (neglijabil în cazul în care investitorul alege să se delecteze cu valoarea lor estetică, expunându-le în spațiile proprii) și costul de asigurare, în cazul în care proprietarul optează pentru asigurarea lor, strict raportat la valoarea investită
  • Păstrate în condiții de conservare adecvate, operele de artă nu necesită restaurări sau curățări periodice (nici măcar pe termen lung)
Corelație scăzută cu alte investiții
  • Opera de artă este un “activ de refugiu”, a cărui corelație minimă cu investițiile tradiționale îl recomandă în perioade de incertitudine economică drept o investiție sigură
  • Activ tangibil cu o piață de tranzacționare funcțională, opera de artă conferă protecție împotriva inflației, fiind o modalitate sigură de conservare a valorii
  • Activ real și “investiție emoțională”, opera de artă prezintă o valoare intrinsecă dată de unicitatea/ raritatea obiectului și valoarea sa estetică obiectiv recunoscută
Orizont investițional mediu spre lung
  • Arta reprezintă o investiție pe termen mediu ori lung, cunoscând variații în viteza de apreciere a activului în funcție de tipul de artă vizată
  • De regulă, într-o piață de artă matură, arta contemporană are nevoie de un termen investițional mai redus, în timp ce arta de patrimoniu cunoaște o apreciere graduală; într-o piață emergentă însă, arta de patrimoniu, pornind de la prețuri mici, se poate aprecia într-același ritm cu cea contemporană
  • Orizontul investițional urmărește aprecierea în piață a operei de artă prin: promovarea artistului/ stilului/ perioadei/ tematicii în cauză, raritatea operei prin încheierea procesului de creație a artistului/ absorbția operelor importante în muzee sau închiderea lor în colecții private, respectiv sporirea cererii în piață ca urmare a creșterii numărului de colecționari și investitori de artă
Risc investițional scăzut
  • Piața de artă din România se află într-un stadiu emergent, cunoscând din 1990 până în prezent o creștere continuă și un ritm de apreciere susținut, cu precădere din anii 2000
  • Opera de artă cunoaște o tendință de apreciere a valorii pe termen mediu și lung, variațiile de randament scontat înregistrându-se cu precădere între stiluri și perioade de creație, de regulă operele de patrimoniu sunt considerate cele mai sigure, în timp ce arta tânără contemporană cunoaște un risc investițional mai pronunțat
  • Dificultate medie de măsurare intermediară a performanței
  • Valoarea curentă de piață a investiției poate fi estimată prin: comparația cu tranzacții similare din piață sau opinia unui evaluator autorizat
Dificultate medie de măsurare intermediară a performanței
  • Valoarea curentă de piață a investiției poate fi estimată prin: comparația cu tranzacții similare din piață sau opinia unui evaluator autorizat

Cum începi să colecționezi artă

Ce înseamnă să colecționezi artă?
  • Colecționarul de artă se diferențează de cumpărătorul ocazional printr-o năzuință și o practică de durată de a se înconjura de obiecte artistice care să îi definească gustul și personalitatea, precum și prin acțiunea paralelă de a acumula informație culturală – suport al preocupării sale pentru artă și obiectele care o încorporează
  • Colecția de artă este ținută vie de legătura permanentă ce se sudează între colecționar și operele sale, o legătură ce nu se estompează în timp, produsul artistic nu este niciodată „consumat integral”, ci din contră, legătura are tendința de a se adânci cu vremea, căci operele de artă se înțeleg treptat, oferind mereu noi valențe de interpretare și relaționare, odată cu parcursul colecționarului de aprofundare a operei, vieții și circumstanțelor de creație a artistului, cât și a diferitelor curente și medii artistice
  • Astfel, deși considerată de multe ori a fi un produs de lux, opera de artă se distinge de majoritatea produselor din această clasă prin faptul că descrie o curbă a utilității marginale crescătoare, în care consumul adițional sporește plăcerea resimțită de consumator și îl ferește de riscul saturației; satisfacția resimțită după achiziția obiectului de artă depășeste dorința inițială de achiziție, în timp ce la majoritatea produselor de lux, plăcerea scade în momentul îndeplinirii năzuinței
  • Pe lângă satisfacția individuală pe care o resimte colecționarul de artă în relație cu operele sale, colecționismul cunoaște și o latură socială, asocierea cu produsul artistic/cultural având capacitatea de a întregi pozitiv o imagine publică a colecționarului și a îi aduce apreciere publică permanentă în conștiința comunității sale, efect ce nu se poate realiza doar prin acumularea de avere în general
  • În același timp, colecționarii de renume au capacitatea de a influența mersul pieței de artă, a crește căutarea și cota artiștilor, acțiunile lor fiind urmărite și reiterate de mulți colecționari „urmași”; mai ales într-o piață de artă în care colecțiile muzeale rămân de multe ori înghețate din cauza lipsei de fonduri de achiziție în perioadă de criză, colecționarii de renume au preluat rolul de trendsetter și formatori ai cererii
  • În completarea colecționarilor privați s-au dezvoltat colecțiile corporatiste, ele funcționând ca factor de imagine publică și poziționare a corporației, stimulare și educare pentru angajați, dar și rezervă utilă de valoare
Colecția de autor
  • Mai rar întâlnită, este o colecție axată exclusiv sau aproape exclusiv pe opere ale aceluiași autor ori familii artistice (există spre ex. în București colecții concentrate pe operele lui Baba ori pe cele ale lui Schweitzer-Cumpăna ori pe cele ale Tiei Peltz); nu vizează neapărat o anume tehnică artistică, de regulă mixează varii tehnici de realizare în care s-a manifestat artistul colecționat (desen, gravură, pictură etc.)
  • Este, de regulă, o colecție de colecționar cu personalitate, ce crede cu înverșunare în importanța și destinul unui artist, mai rar strategie investițională, acesteia fiindu-i specific mixul de portofoliu
  • Poate fi, frecvent, prin forța lucrurilor, denumirea dată succesiunii producției de atelier rămase familiei artistului, ce o păstrează dintr-un mix de rațiuni, ce variază de la emoțional și preocupare colecționistică la management financiar
Colecția de curent / perioadă / tehnică
  • Frecvent întâlnită, reprezentând o opțiune lejeră, ce lasă colecționarului destulă libertate de mișcare să se preocupe activ, cu o regularitate colecționistică, de construirea colecției sale, colecția având premisele de a se alcătui și dezvolta cu viteză
  • Este de regulă prima tipologie de colecție accesibilă și permite varii reorientări, ce se realizează prin primeniri succesive de colecție (vânzând părți ce devin nereprezentative pentru orientarea actuală a colecției)
  • Spre ex.: Școala de la Baia Mare, artă contemporană, de gravură și desen, de artiști ieșeni, de avangardă etc.
Colecția de opere reprezentative
  • Colecția dedicată operelor muzeale, socotită de colecționarii cu vechime drept cea mai respectabilă dintre colecții, este tipologia de colecție la care se ajunge prin cea mai indelungată și dedicată muncă, constând în colecționarea doar a acelora dintre operele marilor artiști de patrimoniu care sunt reprezentative pentru creația acestora și pentru istoria artelor românești
  • Asemenea opere fiind și cele mai râvnite de colecționari, acestea se accesează în timp, cu răbdare, colecția desăvârșindu-se într-o viață, totodată, fiind dintre cele mai importante opere ale artiștilor celebri, colecționarea lor presupune sacrificii financiare
  • De regulă colecția se construiește în cicluri, atunci când colecționarul identifică o operă a unuia dintre artiștii relevanți, având aceeași tematică cu una existentă în colecție, dar mai importantă decât aceasta, o achiziționează pe cea nouă și o vinde pe cea redundantă
  • Unele dintre aceste colecții au viitor muzeal, fie fiind donate de colecționari muzeelor importante, fie deschizându-se drept colecții private de utilitate publică, devenind vizitabile, după un program limitat
  • Atunci când astfel de opere ori, mai rar, colecții întregi ajung in piața de artă, punerea lor în vânzare constituie un adevărat eveniment
Colecția de descoperiri / artiști emergenți
  • Se concentrează pe opere nereprezentative artistic și financiar dar însoțite de poveste, pe opere nereprezentative sau în tehnici minore ale artiștilor importanți ori pe opere de bună calitate ale artiștilor rar cunoscuți ori încă nelansați
  • Este specifică colecționarului debutant, prea puțin orientat ori cu resurse puține
  • Este deschisă evoluției către forme superioare de colecționare, pe masură ce colecționarul acumulează încredere, experiență ori resurse
Colecția de portofoliu / mixul de colecție
  • Specific investitorului, ce alege mixul investițional înspre a dilua riscul de lichiditate și de trend de cotație de piață specifice colecțiilor concentrate pe o paletă limitată de artiști, dar și cu scopul de a optimiza performanțele de randament la lichidizarea portofoliului
  • Se poate însă regăsi în practică și la colecționarul enciclopedic, cu gust larg, ce folosește criterii variate/multiple la alcătuirea colecției sau purul estetism – cumpăra numai ce îi place și prețuiește diversitatea

Capcanele pieței de artă

Așa este, falsurile în piața de artă nu sunt deloc puține, precum în piața oricărei alte mărfuri sunt prezente contrafacerile, de la produse și servicii de larg consum până la cele elitiste, sofisticate. Cantitatea falsurilor în piața de artă crește pe măsură ce mizele financiare sporesc, adică pe măsură ce valoarea de piață a unora dintre artiști crește, ceea ce nu transformă însă piața de artă într-o piață a avizaților, care să îi excludă pe neavizați de la tranzacționare, după cum nici jocul pe bursă nu necesită studii universitare de economie, ci lecturarea unor rapoarte auditate ori apelul la consiliere de specialitate.

Achiziția cea mai sigură
  • Achiziția se desfășoară printr-un canal de achiziție autorizat, ce emite în scris o garanție de autenticitate fără limită de timp
  • Un astfel de canal este de regulă o casă de licitație sau o galerie autorizată, care, dincolo de organizarea mai mult sau mai puțin coerentă a demersului comercial, au obligația filtrului de profesionalitate, constând în contractarea cel puțin a unui "consilier de specialitate", având calitatea de expert atestat de Ministerul Culturii, ce verifică calitatea obiectelor primite în consignare și puse în vânzare, având obligația de a sesiza Ministerul Culturii în privința punerii în vânzare de obiecte susceptibile de clasare în categoriile patrimoniului național cultural mobil
  • Casele de licitație nu se limitează de regulă la un consilier de specialitate și au o comisie permanentă formată din mai mulți experți atestați de Ministerul Culturii, funcție de diversitatea de obiecte puse în vânzare de casă, iar uneori această formulă se maximizează prin contractarea, de către unele case de licitație și unele galerii de patrimoniu, a unui număr de experți consultanți, specializați fiecare în câte un autor important ori curent artistic
  • Atunci când o casă de licitație ori o galerie de patrimoniu, dintre cele renumite și cu tradiție, garantează autenticitatea printr-un act scris, nivelul de siguranță în achiziție este dintre cele mai crescute
  • Actul scris de garantare a autenticității, fără limită de termen, poate fi un certificat de garantare a autenticității (fără limită de termen), semnat de un reprezentant al casei ori galeriei, inclusiv un certificat de vânzare (instrumentul documentar al vânzării la care legea circulației bunurilor mobile culturale obligă), care să conțină o clauză de garantare a autenticității fără limită de termen
  • A nu se confunda actul de garantare a autenticității cu situația în care casa de licitație ori galeria nu garantează autenticitatea (ori o garantează pe un termen foarte scurt, precum cel similar termenului de plată), dar adaugă documentației de vânzare (factura, însoțită sau nu de certificatul de vânzare, fără clauză de garantare a autenticității) un certificat sau raport de expertiză emis de un expert atestat de Ministerul Culturii - situație în care, în ipoteza în care obiectul nu este autentic, este atrasă doar răspunderea financiară a expertului persoană fizică emitent al certificatului/raportului, iar nu răspunderea casei de licitație ori galeriei vânzătoare
Achiziția cu nivel limitat de siguranță
  • Achiziția se realizează printr-un canal de achiziție autorizat, precum o casă de licitație ori o galerie autorizate, care folosesc în procesul de punere în vânzare aportul "consilierului de specialitate", adică al experților atestați de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, însa nu garantează, expres și fără limită de termen, autenticitatea
  • Acest caz generic, cel mai des întâlnit în rândul caselor de licitație și galeriilor de artă de patrimoniu prevede un certificat de vânzare (document obligatoriu prin legea circulației bunurilor mobile culturale, ce rezumă părțile vânzării și descrie obiectul vânzării)
  • Uneori regulamentul caselor de licitație prevede garantarea autenticității pe durata unui termen foarte scurt, între 2 săptămâni și o lună calculate de la data adjudecării (iar nu de la cea a plății de către cumpărător), practic scadența până la care comerciantul are de plătit pe deponentul bunului vândut (termen ce coincide, in varianta sa scurtă, cu cel până la care cumpărătorul trebuie să plătească obiectul adjudecat), așadar practic casa de licitație nu își asumă răspunderea pentru calitatea obiectului adjudecat, plătit și preluat de cumpărător
  • Alteori casa de licitație sau galeria de patrimoniu, deși nu garantează personal autenticitatea, atașează vânzării un certificat sau raport de expertiză emis de un expert atestat de Ministerul Culturii - situație în care, în ipoteza în care obiectul nu este autentic, este atrasă doar răspunderea financiară a expertului persoană fizică emitent al certificatului/raportului
Achiziția nesigură
  • Achiziția se realizează de la un vânzător neautorizat, care nu garantează prin act scris autenticitatea obiectului vândut, de regulă, cu mici excepții este situația dealerului de patrimoniu fără galerie sau fără magazin, dar și situația achiziției dintr-un târg de antichități (bric-a-brac, târg de purici etc.)
  • Deși sunt frecvente cazurile în care acești dealeri sunt extrem de experimentați și de competenți, aceștia, practic, nefiind autorizați și înregistrați fiscal, nu pot garanta în scris autenticitatea obiectelor vândute
  • Există si variațiunea în care, aferent unor loturi importante, aceștia pun la dispoziția cumpărătorului un certificat/raport de expertiză emis de un expert atestat de Ministerul Culturii cu care dealerii colaborează, ceea ce atrage însă numai răspunderea financiară a expertului, nu și pe cea a dealerului vânzător
  • Nu este mai puțin adevărat că uneori, dealeri cu tradiție, deși neautorizați și neînregistrați, ajung să se bucure de o bună reputație profesională, pe care înțeleg să și-o mențină înapoind prompt banii cumpărătorului care susține, bizuit pe opinia scrisă ori vocală a unui expert specializat, că obiectul achiziționat nu este autentic
  • În această situație o soluție de compromis ar fi contactarea unui expert specializat care să analizeze obiectul și să emită un certificat/raport de expertiză/autenticitate

Constatarea falsității unui obiect se poate realiza prin:

  • Un certificat/raport de expertiză emis de un expert atestat și specializat în autorul obiectului/curentul artistic pertinent
  • Experții atestați de Ministerul Culturii îi găsești listați la adresa: Registrul Experților pentru Patrimoniul Cultural Național Mobil
  • Contactarea AEEAR - Asociația Experților și Evaluatorilor de Artă din România, care să aloce lucrarea de expertiză unui expert specializat în autorul obiectului/curentul artistic pertinent, care să emită un certificat/raport de expertiză

Remediile cele mai reprezentative în cazul în care ai achiziționat un obiect contrafăcut:

  • Contactarea AEEAR - Asociația Experților și Evaluatorilor de Artă din România, care să sesizeze mai departe organul investigativ abilitat
  • Plângerea directă către Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției ale cărei date de contact se găsesc la Direcţia Investigaţii Criminale