Informacije
x

Ako imate problema pri navigaciji sajta www.artmark.ro, a koristite Internet Explorer, pokušajte da pristupite našem sajtu iz drugog pregledača: Chrome, Firefox, Edge etc.
Hvala!

De la artiștii momentului, în licitație la Artmark! O sculptură cu un secret și tornada care a speriat America…
De la artiștii momentului, în licitație la Artmark! O sculptură cu un secret și tornada care a speriat America…

De la artiștii momentului, în licitație la Artmark! O sculptură cu un secret și tornada care a speriat America…

Cât de liberi suntem atunci când ne alegem destinul și cum trăim cu teama unui viitor amenințat de dezastre din ce în ce mai devastatoare cauzate de schimbările climatice? Doi artiști români aduc la Artmark lucrări despre două dintre marile neliniști ale prezentului: problema liberului arbitru și vulnerabilitatea în fața naturii.

Daniel Rădulescu, sculptorul care a dus arta românească pe scena expozițiilor mondiale de la Dubai și Osaka, a creat special pentru Licitația de Artă Postbelică și Contemporană sculptura „The Fate Architect". Realizată preponderent din oțel, materialul său preferat, lucrarea pornește de la 15.000 de Euro și ascunde un secret pe care artistul îl dezvăluie viitorului colecționar într-un plic metalic.

„«Arhitectul Destinului» este o lucrare care a stat în caietul meu de schițe foarte mulți ani și a venit cu multe provocări... Așa cum obișnuiesc, am lucrat-o integral în oțel. Este materialul care mă definește, pentru că este imposibil de replicat și mă forțează să fiu extrem de atent. Sculptura vorbește despre alegeri, despre deciziile pe care noi le luăm ca să ajungem la acel scop pe care fiecare dintre noi îl are... Paradoxul este că niciodată nu vom ști dacă am făcut alegerea potrivită, pentru că niciodată nu vom putea experimenta mai mult de o variantă a aceleiași decizii. Este prima lucrare în care, pe lângă semnătura secretă din interior, am mai lăsat un secret, de data aceasta accesibil, pus într-un plic, tot din oțel. Cel care va avea lucrarea primește cheia și va putea afla care este secretul", declară Daniel Rădulescu.

Voce importantă a generației sale, prezent acum și în actuala expoziție a Muzeul de Artă Recentă din București („Images of History, Histories of Images") și foarte preocupat de schimbările climatice, Ștefan Ungureanu aduce în licitație la Artmark pânza „Storm Catching Fire" realizată în 2021. Lucrarea, ce are în eveniment un preț de pornire de 6.000 de Euro, „transformă" în pictură o tornadă de foc -- un fenomen rar, documentat mai ales în California și în Australia, care arată cât de extreme pot deveni incendiile într-un climat tot mai cald.

„Suntem oamenii vremurilor noastre și clima, da, este o preocupare... Iar extremele ei sunt întotdeauna spectaculoase. Tata a fost geolog și m-a învățat o anume relație cu realitatea și observația științifică. Acest fel de a te uita la lume cu niște mecanisme cu care s-o analizezi a devenit filonul meu de artist matur. M-a impresionat fenomenul numit fire tornadoes pentru că aceste tornade preiau și răspândesc arderea într-o coloană devastatoare de particule, apă și foc, fiind o amplificare neașteptată a unei catastrofe. În lucrarea «Storm Catching Fire» am scos furtuna din spațiul real al catastrofei și am asezat-o într-un sistem de observație științifică, cu secvențe și faze -- fazele soarelui și ale lunii. Dacă spargi ceva complex în bucăți, ai șansa să poți să-l înțelegi. Orice lucru extragi din natură și pui atenția pe el, aşezat într-un spațiu analitic, devine important într-un alt fel. Și devine mai mult decât ceea ce e. Pentru că n-am văzut niciodată tornade, a trebuit să mă documentez. Am căutat oamenii care urmăresc tornade și așa am ajuns și la cei care au fost nevoiți să le simuleze, să facă modelare 3D a lor pentru cinema, preluând de la fiecare dintre ei sisteme de vizualizare a fenomenului. Cred că tornadele pot fi privite simbolic ca o mărturie. Oricine a avut, în propria viață, un eveniment pe care l-a interpretat ca dezastru total. Dacă ceea ce părea a fi un cataclism are apoi o amplificare, ca tornada care angrenează neaşteptat şi focul, totul devine mult mai rău unde nu credeai că se mai poate...", declară Ștefan Ungureanu.

Două pânze uriașe completează selecția de artă contemporană de la Artmark: „I'm Missing My Sixteens", de Ecaterina Vrana  -- artista care și-a transformat viața într-un jurnal pictat (de la 10.000 de Euro) și „Pluralizing Rhythm", de Marius Bercea  -- artist cunoscut pentru imaginile României de după 1989 (de la 15.000 de Euro).

Victor Man, pictorul român cu lucrări în colecțiile marilor muzee internaționale -- precum Tate (Londra) și Centrului Pompidou (Paris), este prezent și el la Artmark, cu o serigrafie, „Untitled" (din 2025), de la 700 de Euro. Alt nume important al artei românești contemporane, de asemenea cu recunoaștere internațională, este Hortensia Mi Kafchin  -- care a semant lucrarea „Cometa" scoasă la licitație la Artmark de la 2.000 de Euro.

Selecția îi aduce în fața colecționarilor de artă și pe Sabin Bălașa  -- pictorul universurilor albastre, Horia Damian  -- creator de forme monumentale, Jules Perahim  -- maestru al imaginarului suprarealist și Marcel Chirnoagă  -- renumit pentru gravurile fantastice.

Toate operele integrate în acest eveniment pot fi vizitate gratuit la Galeriile Artmark, ca de obicei, zilnic (de luni până duminică), de la 10:00 la 20:00. Licitația de Artă Postbelică și Contemporană este programată în data de 19 noiembrie, de la ora 19:00, atât la Palatul Cesianu-Racoviță  (din str. C.A. Rosetti nr. 5), cât și online, pe Platforma Artmark Live.

Pot fi deja depuse și oferte de licitație, pentru fiecare eveniment Artmark. Este necesară doar întocmirea unui cont de colecționar, aici, proces care este, de asemenea, gratuit.