Prenumele este obligatoriu!
Numele este obligatoriu!
Prenumele este invalid!
Numele este invalid!
Adresa de email este invalidă!
Adresa de email este obligatorie!
Numărul de telefon este obligatoriu!
Adresa de email este deja înregistrată!
Parola este obligatorie!
Introduceți o parolă validă!
Introduceți minim 6 caractere!
Introduceți maxim 16 caractere!
Parolele nu sunt identice!
Vă rugăm să acceptați Regulamentul de Licitare!
Eroare de autentificare. Email-ul sau parola nu sunt corecte!
Licitația Maeștri ai Portretului #276/2018
48

Primăvară

[1924-1925]

Nicolae Tonitza

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti
ulei pe carton, 38,5 × 32,5 cm, semnat stânga sus, cu brun, "N. Tonitza"
Valoare estimativă: € 30.000 - 50.000

Starea de conservare: pentru informații tehnice, contactați ruxandra.dumitru@artmark.ro
Proveniență:
colecția magistratului Lazăr Munteanu (1869-1951) - nepot (de mamă) al colecționarului Iancu Kalinderu, magistratul Lazăr Munteanu a fost unul dintre cei mai însemnați colecționari ai perioadei dintre cele două războaie mondiale, regăsindu-se în suita reprezentativă a colecționismului românesc interbelic, alături de Krikor Zambaccian sau dr. Iosif Dona.
A fost președinte al tribunalului Constanța, secretar general al Departamentului Justiției și judecător la Curtea de Casație, poziții care i-au oferit confortul financiar să devină unul dintre cei mai avizați cunoscători ai artei românești moderne.
Informații documentare:
Opera reproduce chipul unuia dintre personajele din "În urma convoiului", tablou realizat în cursul anului 1924.
 
Adjudecat: € 40.000

Portretul, practicat încă de pe vremea când Nicolae Tonitza se afla pe băncile Școlii de Arte Frumoase din Iași, a reprezentat poate una dintre cele mai aplaudate categorii picturale în care artistul s-a avântat. Resursele documentare ne oferă o imagine relativă asupra lucrărilor de sfârșit de prim deceniu al secolului al XX-lea până spre perioada de după descoperirea Balcicului, spre sfârșitul vieții. Câteva portrete de bătrâni realizate la München, în perioada bavareză, și probabil cel mai vechi portret cunoscut nouă astăzi, portretul mamei maestrului său, al Baronesei von Habermann, sunt date certe ale unei tendințe evidente spre o cercetare scrutătoare a firii umane. Pentru un artist ca Tonitza, apariția unui astfel de gen pictural este evident reglementată de năzuințe psihologice nutrite în sufletul unui adevărat cercetător al vieții, cu atât mai mult cu cât știm astăzi că nu a făcut o carieră din vânzarea portretelor, deci nu avem de a face cu un rece realizator de comenzi. Un prim autoportret, datat 1911, alături de desenarea chipului soției Ecaterina, în 1913, ne aduc în prim plan pentru prima dată universul intim, pe care îl va prezenta atât de puternic în deceniul următor prin pictarea copiiilor săi.

Primul Război Mondial, prizonieratul și apoi vitregiile unei vieți sărăcăcioase vor transforma definitiv percepția lui Tonitza asupra omului, și dacă și până atunci se arunca în polemici asupra condiției umane, perioada imediat următoare războiului ne oferă un acid critic al societății românești. Pictura sa se îndrepta atunci spre omul simplu - ororile războiului, viața într-un lagăr sau sărăcia unei nații fiind doar unele din temele cel mai mult abordate. Însă nici acum chipul nu dispare, ci este esențializat și pus în subordinea motivului central, iar sarabanda de fețe ale unor femei văduve la cimitir sau de chipuri șterse ale gloatei ce formează coada la pâine este concretizată și absolutizată în final prin pictarea omului unei noi lumi, Gala Galaction, în 1920. Toată această etapă oferă portretului calitățile expresive necesare acelei manifestări sociale propovăduite de satiricul Tonitza.

Ulterior, după etapa Vălenii de Munte, portretistica pictorului cunoaște revelația chipului senin și jucăuș. Mai întâi copii săi, apoi cei ai prietenilor vor echilibra întregul registru expresionist sub care se desfășura portretistica, pentru a umple pânzele de culoare, decorativ și un suflu mult mai relaxat. Filonul decorativ inspirat de creația lui Luchian și poate și apetențele scenografice aveau să introducă în plus registrul floral care definește creația lui Tonitza din perioda 1923-1927. Veșmintele sunt și ele racordate la un alt filon decorativ și, chiar dacă chipurile celor pictați rămân înrădăcinate în expresionism, întreaga compoziție se „relaxează” sub imperioul cromatic, decorativ sau japonizant atins lesne.

Profund expresionistă, creația ce a definit în proporție covârșitoare etapa de după Primul Război Mondial devine cel mai pertinent produs artistic al lui Nicolae Tonitza din perioada 1920-1925. Încă din primele expoziţii, Tonitza a manifestat în lucrările sale predispoziţia către o tematică inspirată “din lumea celor umili”, însăși familia acestuia putându-se lesne integra acestei tematici generoase.

Ineditul compoziției de față este definit de mixul vizual: chipul modelului folosit într-o pictură dedicată universului expresionist pus însă într-o pictură definită de veșmântul colorat și de fundalul floral. În „În urma convoiului” Tonitza introduce figurile femeilor în doliu, opere tipice pentru perioda anilor 1919-1924. În cazul operei de față, pictorul reinterpretează chipul întristat într-o manieră inedită în întreaga sa creație. Reutilizarea personajului într-un nou complex pictural, definit de decorativ și cromatic produce fără îndoială o realizare excepțională, atât de grăitoare pentru caracterul lui Tonitza.

Bibliografie

BREZIANU, Barbu,”Nicolae Tonitza”, Ed. Arta Grafică, București, 1967

BREZIANU, Barbu, “Nicoale Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986

CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Nicolae Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984

COMARNESCU, Petru,”N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962

PĂULEANU, Doina, „Grupul celor Patru”, Monitorul Oficial, 2012

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citiți mai multe aici.
x