Una din însușirile ce îl afirmă pe Grigorescu drept artist al poporului este revenirea și apropierea sa de viața oamenilor de la țară, trăind alături de ei, în plină natură, culegând în itinerariile sale peisajele și portretele românilor de odinioară. Subiectele, surprinse din viața de zi cu zi a locuitorilor pornesc de la peisajul înconjurător, de la oamenii ce trăiesc în interiorul ruralului, de la ocupațiile zilnice ale acestora și din legătura pe care o au cu spațiul de care aparțin. Pornind pe drumuri de vară, va întâlni în peregrinările sale țărani binevoitori care îl vor primi în curțile lor și îl vor lăsa să îi surprindă în reala lor existență. Îi descoperă atunci când își muncesc pământul, când își cară roadele de pe câmp, când își păzesc turmele de oi sau duminica, la hore. Pe țărăncuțe le va surprinde când țes sau în interioarele caselor, alăptându-și copiii lângă căldura vetrei ori când trebăluiesc pe lângă casă, hrănindu-și animalele ce umplu curtea de viață. Evocarea lumii de la țară arată totodată și devotamentul său față de poporul român, înfățișând viața ce izvorăște în acest spațiu, surprinsă în realități oneste și simple. Vieții tăranului îi va dedica ultima perioadă de creație, surprinzându-l pe plaiurile muscene sau pe cele prahovene și reținând pe pânzele sale chipuri ale localnicilor în diferite momente ale vieții lor, alături de frumusețea peisajului de deal sau de munte. Cu acest interes deschis asupra spațiului pitoresc, Grigorescu va îmbrăca în realități plastice frânturi de plai în care ne va înfățișa pictograme picturale ale vechilor bordeie țărănești, monumentale și încântătoare. Încadrate într-un spațiu întins, locuințele sunt cuprinzătoare, în interiorul lor trăind familii numeroase, binecuvântate. Construite din pământ și susținute de stâlpi de lemn, după specificul locului, casele țărănești păstrează prin aspectul lor solemnitatea spațiului pitoresc. (G.M.)