Prenumele este obligatoriu!
Numele este obligatoriu!
Prenumele este invalid!
Numele este invalid!
Adresa de email este invalidă!
Adresa de email este obligatorie!
Numărul de telefon este obligatoriu!
Adresa de email este deja înregistrată!
Parola este obligatorie!
Introduceți o parolă validă!
Introduceți minim 6 caractere!
Introduceți maxim 16 caractere!
Parolele nu sunt identice!
Vă rugăm să acceptați Regulamentul de Licitare!
Eroare de autentificare. Email-ul sau parola nu sunt corecte!

Comunicate de presă

  • Eminescu, sufletul românilor de pretutindeni

    Joi, 22 iunie 2017, ora 19.30, Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță

    Licitația unei colecții Mihai Eminescu

    Numit hiperbolic de la “Luceafăr” la “Poet nepereche”, Eminescu rămâne în cultura națională drept un mare poet liric și un liant al românilor de pretutindeni.

    fotografie inedita Veronica Miclecartea de vizita a lui M. Eminescu

    Licitația unei colecții Mihai Eminescu conține obiecte de o mare încărcătură emoțională, legate de destinul poetului: o fotografie rară de Bernhard Brand din biblioteca Petre Popescu Gogan (arhivar al Academiei Române) reprezentând un portret de la 19 ani (preț de pornire: 800 euro); din aceeași colecție o fotografie inedită a Veronicăi Micle (preț de pornire: 800 euro). Acestora li se adaugă cartea de vizită a poetului ca prim redactor al ziarului “Timpul” (preț de pornire: 200 euro).

    cufarul lui Mihai Eminescu

    O piesă inedită este și cufărul marcat "M. Eminovici" (preț de pornire: 5.000 euro). Acesta a aparţinut marelui poet de-a lungul întregii sale vieţi. Călător în ţară şi în Europa, de la vârsta de 8 ani, Eminescu transforma banalul geamantan într-un tovarăş nelipsit.

    Poesii de Mihail Eminescu, Bucuresti, editura Socec, 1884, editia Princeps in coperta originala

    Tot în seara de 22 iunie vor fi prezente în licitație numeroase ediții princeps. Dintre acestea amintim: "Poesii de Mihail Eminescu", Bucureşti, editura Socec, 1884, ediţia Princeps în coperta originală, piesă bibliofilă de raritate extremă (preț de pornire: 6.000 euro). Această ediție conține, după cum nota Titu Maiorescu în prefață: “Scrierile poetice, chiar și cele începătoare, ale unui autor, care a fost înzestrat cu darul de a întrupa adânca sa simțire și cele mai înalte gândiri într-o frumusețe de forme, sub al cărei farmec limba română pare a primi o nouă viață.”

    Mihai Eminescu, Poesii, colecția completă a tuturor editiilor Maiorescu

    De mare însemnătate culturală sunt și: "Poesii", colecția tuturor edițiilor Maiorescu (edițiile I-XVI, 1883-1936), singura de acest fel completă (preț de pornire de 9.000 de euro); Almanachul "România Jună", anul I, conținând princepsul poeziei "Luceafărul", cu coperta originală, 1883 (preț de pornire: 1.000 euro), Revista "Familia" anul V, conținând princepsul poeziei "Domnului F.J.", 1869 (preț de pornire: 600 euro),  Veronica Micle, "Poesii", ediție princeps, 1887 (preț de pornire: 1.500 euro).

    Convorbiri literare, anii I-XXV, cuprinzand majoritatea primelor aparitii literare ale clasicilor romani din a doua jumatate a sec. XIXScrisoare redactata si semnata olograf de Capitan Matei Eminovici (Eminescu) catre editorii Saraga, 1897

     

    Printre rarități mai menționăm și: "Convorbiri literare", anii I-XXV, cuprinzând majoritatea primelor apariții literare ale clasicilor români din a doua jumătate a sec. XIX, printre care Eminescu, Creangă, Alecsandri, Negruzzi etc, 1867-1892 (preț de pornire: 5.000 euro); o scrisoare redactată şi semnată olograf de Căpitan Matei Eminovici (Eminescu) către editorii Șaraga, 1897 (preț de pornire: 1.700 euro); George Călinescu, "Viața lui Mihai Eminescu", ediția I, 1932, un exemplar ce poartă autograful Reginei Maria (preț de pornire: 600 euro).

  • 87 de elemente diferite

    Marți, 20 iunie 2017, ora 19.30, Radisson Blu Hotel, București

    Licitația de Vară

     1883

    • Primul tren Orient Express este pus în circulație pe ruta Paris - Constantinopol. Trenul trece și prin București.
    • România aderă la Tripla Alianță.
    • Începe construcția Castelului Peleș.
    • Claude Monet pictează “Doamna cu umbrelă”.
    • Theodor Aman pictează “După petrecere (Natură statică cu fructe și vin franțuzesc)”.

     

    “Având o firească aplecare spre traiul rafinat, spre petrecerile de societate pe care le organiza în casa lui – serate, supeuri, onomastici, baluri costumate și concerte, pe care apoi le așterne cu penelul în mici tablouri de mare forță evocatoare – artistul devine cronicar monden al timpului și al lumii sale, înscriindu-se pe aceeași linie cu francezul J.J. Tissot, cu belgianul Afred Stevens, cu italianul Giovanni Boldini, cu spaniolul Mariano Fortuny y Carbo și cu americanul William Merritt Chase” (Adrian-Silvan Ionescu).

    Această mondenitate a lui Aman poate fi percepută și în naturile sale statice, care ne redau imaginea exactă a stilului de viaţă al artistului. Opera “După petrecere (Natură statică cu fructe și vin franțuzesc)” (120.000 - 180.000 euro) din Licitația Artmark impresionează prin măiestria și finețea cu care Theodor Aman reușește să redea texturi și senzații, descriind nu mai puțin de 87 de elemente diferite. Fructe, flori, o sticlă de champagne, un surtout de table decorat cu putti, veselă și obiecte de argint, toate într-o dezordine scenografică, care ne duce cu gândul la un adevărat festin al simțurilor. Iar musca, un trompe l'oeil înadins creat de artist, este o preluare ludică a motivului din picturile flamande.

    Lucrarea avea să stea în posesia lui Theodor Aman câțiva ani după pictarea ei în 1883, ocazie cu care este din nou “pictată”, devenind unul dintre “personajele” tabloului “Doamna Aman cu nepotul”, o descriere picturală minuțioasă a atelierului pictorului, tablou astăzi expus în Muzeul Aman (nr. inv. 99). Ulterior va ajunge în colecția din Cluj a profesorului universitar Mircea Mihăilescu (1920-2006), devenind una dintre piesele centrale ale colecției sale.

  • Nevăzută vreme de 100 de ani

    Marți, 20 iunie 2017, 19.30, Radisson Blu Hotel, București

    Licitația de Vară

     

    În premieră în piaţa românească de artă, cea mai importantă pictură de Samuel Mützner, pictorul român călător, va fi scoasă la licitație în data de 20 iunie. “Curtezane din Shimabara” (150.000 - 250.000 euro) este o capodoperă a artistului – și probabil cea mai importantă operă a impresionismului românesc.

    În timpul petrecut la Giverny în preajma lui Monet, Samuel Mützner intră în contact cu colecția de stampe japoneze a maestrului impresionismului, îndrăgostindu-se iremediabil de această lume ancestrală, pitorească și autentică.

    Pictorul român, renumit pentru numeroasele sale călătorii de studiu, ajunge în vara lui 1912 pe tărâmuri nipone. Din 1912 și până la începutul anului 1915, Mützner locuiește și pictează în comunitățile tradiționale japoneze. Va locui cel mai mult în Kyoto, capitala imperială la acea oră, locul unde își desfășurau activitatea marii maeștri ai stampelor.

    “Curtezane din Shimabara” reprezintă o bornă în creația lui Mützner, fiind descrisă în carnetul-jurnal al artistului din acea perioadă. Pictorul ne introduce în universul intim și atât de atractiv al curtezanelor. O apariție exotică, venită din lumea artelor și a gheișelor, Tayou-San pictată de Samuel Mützner este însoțită de alaiul tipic (ce avea și rolul de a sprijini pășirea curtezanei). În ciuda dimensiunilor impresionante ale lucrării (228 × 176,5 cm), artistul se oprește cu rigurozitate și minuțiozitate asupra fiecare detaliu în parte.

    Opera “Curtezane din Shimabara” a participat la expoziția personală a lui Samuel Mützner intitulată "Le Japon" din București (17 ianuarie - 28 februarie 1916) și din New York (28 ianuarie -11 martie 1916). Expoziția avea să fie excepțional primită de critica vremii, fiind elogiată în "New York-Herald", "Evening World", "The Sun", "American Art News" etc.

    ”Curtezane din Shimabara” nu a ieșit până în acest moment din colecția privată din care a făcut parte. Licitația Artmark dă publicului șansa de a admira această fermecătoare operă după aprox. o sută de ani de la “dispariția” sa.

  • Rarități

    Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță, 25 mai, ora 20.00

    Licitația de Sculptură și Mobilier de Grădină

    Cu toții știm de Pierre-Auguste Renoir pictorul. Dar câți dintre noi îl cunoaștem pe Renoir sculptorul? Renoir (1841-1919) a ajuns să facă sculptură foarte târziu în cariera sa. Lucrarea “Coco (Claude, fiul artistului)” (2.000 - 3.000 euro) a fost realizată cu scopul de a decora casa din Cagnes. Claude "Coco" Renoir, cel mai mic fiu al artistului, se năștea în 1901, și avea să fie portretizat în două instanțe sculpturale, una dintre ele în licitația Artmark din 25 mai.

    Jean-Baptiste Carpeaux, Alexandre Dumas Fiul

    Alexandre Dumas Fiul a rămas cunoscut în literatura universală pentru multe romane, poate cel mai celebru fiind “Dama cu camelii(nu mai puțin celebra “Traviatade Verdi este de fapt o adaptare după acest roman). Bustul lui Alexandre Dumas Fiul (3.000 - 5.000 euro), realizat de Jean-Baptiste Carpeaux, portretist francez celebru al protipendadei Parisului celei de-a doua jumătăți a secolului XIX, face parte din colecția Elena și dr. Iosif Dona, retrocedată de Muzeul Național de Artă în 2010. O variantă în gips a acestei sculpturi se regăsește în colecția Musée d'Orsay din Paris. Sculptura a fost comandată în cursul anului 1872 de către însuși Alexandre Dumas Fiul, pentru a fi expus în foaierul Comédie Française.

    Dimitrie Paciurea, Imbratisare Dimitrie Paciurea, Fata cu ulcioare

    În 1909, Paciurea câștiga premiul II în cadrul expoziției Tinerimii Artistice, alături de Constantin Brâncuși. În anii `20, Paciurea se afla la apogeul carierei sale artistice și didactice, atunci luând naștere și faimoasele sale “Himere”. Cele două sculpturi din licitația Artmark, “Fata cu ulcioare” (5.000 - 8.000 euro) și “Îmbrățișare” (5.000 - 8.000  euro) datează din ultimii 10 ani de viață ai reputatului artist.

    Paul Neagu, Crucea secolului

    Lucrările lui Paul Neagu se găsesc în muzee și colecții din întreaga lume. Considerat de critică un inovator, Paul Neagu a lăsat în urmă o serie de sculpturi de for public, așa cum este și monumentala “Cruce a secolului”, comisionată de Ministerul Culturii pentru a comemora Revoluția română. O variantă de dimensiuni mai mici este prezentă în licitația Artmark din seara de 25 mai. Valoarea estimată este de 7.000 - 10.000 euro.

    Alte sculpturi care participă în licitație și care cu siguranță vor atrage atenția sunt: “Roata timpului” de Ion Mândrescu  (6.000 - 9.000 euro),” Întâlnire” de Marcel Guguianu (4.500 - 6.500 euro), “Adio, arme” de Spiridon Georgescu (4.000 - 6.000 euro), “Zeul Pan” de Ion Vlasiu (3.000 - 4.000 euro), “Claudia Millian” de Oscar Han (2.500 - 3.500 euro), “Pietà” de Gheorghe Leonida (1.200 - 1.800 euro) etc.

  • Adrian Ghenie sau începutul unei legende contemporane

    Marți, 30 mai 2017, ora 20.00, Athénée Palace Hilton București

    Licitația de Artă Postbelică și Contemporană

    Piața de artă punctează tot mai des rezultatele spectaloase ale artiștilor români în licitațiile internaționale. Cu câteva zile în urmă, o lucrare de Constantin Brâncuși a fost vândută cu 51 de milioane de dolari la casa Christie`s din New York. Tot un român, de astă dată tânărul Adrian Ghenie, a devenit tot mai prezent în topul celor mai bine vânduți artiști contemporani.

    Licitația Artmark de Artă Postbelică și Contemporană din 30 mai 2017 aduce în prim-plan o pânză timpurie semnată de Adrian Ghenie,Christ”, din 1997 (7.000 - 12.000 de euro). Lucrarea manifestă, la început de carieră, principalele atuuri ale artistului, cu care a convins azi piața internațională: clar-obscurul, tonurile sumbre alternate cu explozii cromatice, străluciri rembrandtiene și o continuă metamorfoză a pânzei sub ochii privitorului. ”Pictura este un mijloc de a explora spaţiul între memoria oficială şi cea subiectivă. Este ca şi când ai atinge pielea unei epoci sub forma picturii”, spunea Adrian Ghenie. Iar lucrarea intitulată “Christ”, din licitația Artmark, explorează tocmai aceste deziderate artistice.

    Licitația de Artă Postbelică și Contemporană cuprinde și alte lucrări de valoare, ce pun în centrul tematicii lor “omul”. Cum se vede omul contemporan prin ochii artiștilor de azi sau de ieri? Ca un îngândurat “Arlechin” (Corneliu Baba, 8.000 - 12.000 euro) ori ca un “Vânzător de flori tămăduitoare” (Sorin Ilfoveanu, 1.500 - 2.500 euro), mereu aflat într-o “Întâlnire” (Ștefan Câlția, 8.000 - 14.000 euro) cauzată de împrejurări neprevăzute, omul contemporan este un om atomizat (“Human”, Paul Neagu, 3.000 - 5.000 euro ) sau placid ca o “Zi de vară” (Șerban Savu, 3.000 - 5.000 euro), mereu “Încurcat în socoteli” (Constantin Piliuță, 2.000 - 3.000 euro), un fel de supererou în brațele rutinei ideologice (Dan Creţu, “Pietà”, 300 – 500 euro).

  • O șansă istorică pentru un clavecin regal

     

    Licitația „Clavecinul regilor. De la Versailles la Peleș”

    Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță, marți 9 mai 2017, orele 19:00

    Licitația „Clavecinul regilor. De la Versailles la Peleș” este un eveniment organizat de Asociația Antiqva, în asociere cu casa de licitații Artmark, cu scopul de a contribui la strângerea de fonduri destinate restaurării clavecinului istoric Taskin de la Muzeul Național Peleș. Asociația Antiqva reunește iubitori de muzică veche, fiind cunoscută pentru proiecte statornice și valoroase de promovare a muzicii vechi, între care Festivalul de Muzică Veche București, Stagiunea de Muzică Veche și prezentul demers – proiectul Taskin.

    În licitație vor fi prezente aproximativ 60 de lucrări aparținând unora dintre cei mai importanți artiști români contemporani care, prin acest eveniment caritabil, își leagă simbolic operele de destinul unui instrument rarisim. Ion Grigorescu, Ștefan Râmniceanu, Mircea Cantor, Horea Paștina, Viorel Mărginean sunt doar câțiva dintre artiștii români consacrați care contribuie la acest proiect exemplar.

    Clavecinul de la Peleș a fost cumpărat de către Felix Bamberg pentru colecția regelui Carol I. Felix Bamberg, doctor în filosofie, istorie şi estetică, autor al unor remarcabile studii de istorie a artei şi, în acelaşi timp, expert de artă şi colecţionar, diplomat al Prusiei şi apoi al Germaniei, este cel care îl îndeamnă pe rege să participe la licitaţiile mai importante din Europa epocii pentru formarea colecției regale de tablouri și obiecte de artă.

    Povestea clavecinului începe într-un atelier din Antwerp la 1621, fiind creația lui Andreas Ruckers. După un secol și jumătate, clavecinul a ajuns în atelierul vestitului constructor parizian de clavecine Pascal Taskin. El readuce instrumentul la viață, dându-i cetățenie franceză și transformându-l într-un clavecin cu două manuale și patru registre. Inițial în proprietatea familiei regale a Franței, aparținând Doamnei Élisabeth, sora Regelui Ludovic al XVI-lea, clavecinul avea să devină instrumentul de suflet al reginei Elisabeta, patroană a artelor, mare iubitoare a muzicii și a poeziei.

    Astăzi, instrumentul face parte din Patrimoniul Național fiind clasat în categoria „Tezaur”. Proiectul de restaurare implică o echipă de experți internaționali și români, iar clavecinul Taskin, care a fost „mut” din perioada comunismului până în prezent, va putea fi admirat și ascultat din nou, ca urmare a proiectului actual de restaurare. Proiectul mai cuprinde realizarea unui album și a unui film documentar, realizarea unor înregistrări de muzică barocă, precum și prezentări publice ale instrumentului și organizarea unei stagiuni cu concerte de clavecin susținute de importanți claveciniști europeni.

    Va prinde oare din nou glas minunatul clavecin? Seara de 9 mai este una decisivă pentru soarta unuia dintre foarte puținele instrumente istorice ale României!

  • Un important Luchian scos la licitație


    Marți, 9 mai 2017,
    Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță

    Licitația unei colecții de Artă Modernă importantă

     

    O valoroasă pictură semnată de Ștefan Luchian va fi scoasă la licitație în data de 9 mai. “Crizanteme și dumitrițe” (100.000 – 160.000 de euro), operă databilă în intervalul 1910-1912, îmbină simplitatea motivului cu virtuozitatea artistică, iar aspectul de monumentalitate al picturii devine esența tabloului.

    Picturile cu flori ale artistului aveau să își găsească apogeul ca subiect de sine stătător cu ocazia Centenarului nașterii lui Ștefan Luchian, în expozițiile organizate în anii 1966-1968. Din păcate, anul 2016, cel care ar fi trebuit să celebreze Centenarul morții marelui pictor, „înnoitorul picturii românești”, nu a fost marcat de o expoziție retrospectivă.

    “Crizanteme și dumitrițe” este o operă ce provine din colecția istorică Acad. Aurel Avramescu și dr. Maria Alexiu. Aurel Avramescu (1903-1985), școlit la Dresda, a fost unul dintre precursorii industriei electronice și de automatizare din România, care a întreprins numeroase cercetări în energetică, telecomunicații, abordând domenii noi pe atunci în știința mondială, ca energia nucleară, automatizarea și informatica. Tot la Dresda Avramescu a urmat, în paralel, cursurile Conservatorului, ajungând să cânte în celebra formație Mozardeum. În 1947, el și soția sa au fost arestați pentru complicitate cu grupul de la Tămădău (înscenare a ministerului de interne, cu scopul de a dizolva PNȚ și a-i aresta liderii; ulterior diversiunea a fost folosită pentru anihilarea întregii opoziții istorice din țară). Pe lângă pasiunea pentru știință și muzică, Aurel Avramescu a fost un pasionat colecționar, lăsând în urmă Muzeul memorial „Aurel şi Maria Avramescu”, care a adăpostit până în 1994 (când clădirea și patrimoniul muzeului au fost donate Academiei Române) o colecţie excepţională de artă românească și europeană importantă.

     

     

  • “Un albastru infinit” din penelul lui Ştefan Luchian

    Miercuri, 29 martie 2017, 19.30, Athénée Palace Hilton Bucharest

    Licitația de Primăvară

    “Albăstrele” de Ştefan Luchian, operă de excepţie în curs de clasare în patrimoniul cultural național, este o altă surpriză a celei mai importante licitaţii din această primăvară.

    Estimată la 40.000 – 60.000 de euro, opera provine din colecția familiei bancherului Max Schapira, filantrop, mecena, întemeietor al industriei petroliere românești. În anii '50, a intrat în posesia pianistei Gita Schapira, cea împreună cu care George Enescu cânta adesea sonate. Ulterior tabloul a făcut parte din colecția pictorului Gh. Vânătoru (1908-1983).  Lucrarea “Albăstrele” a participat la expoziția retrospectivă “Ștefan Luchian” din 1957 şi expoziția comemorativă "Florile în pictura lui Ștefan Luchian” din 1966, ambele de la Muzeul de Artă al R.P.R..

    Licitaţia de Primăvară propune  colecţionarilor o paletă foarte largă de lucrări valoroase, cum sunt exotica “Orientală” de Theodor Aman (90.000 – 160.000 de euro), melancolica “Bretonă la Brolle” de Nicolae Grigorescu (60.000 – 90.000 de euro) sau un înmiresmat buchet de “Trandafiri” de Nicolae Grigorescu (60.000 – 90.000 de euro).

     

     

  • Bretona şi Ambasadorul

    Miercuri, 29 martie 2017, 19.30, Athénée Palace Hilton Bucharest

    Licitația de Primăvară

     

    Grigorescu a călătorit deseori în Franţa. Se pare că mai mult decât el, au călătorit însă unele dintre lucrările sale. În Licitaţia de Primăvară, va fi prezent un tablou de excepţie, “Bretonă la Brolle”, operă ce a colindat două continente.

    “Bretonă la Brolle“ (60.000 – 90.000 de euro), realizată de Nicolae Grigorescu între 1881-1885, a făcut parte din colecția ing. Constantin Orghidan (1874-1944), colecționar, numismat și membru de onoare al Academiei Române.  În a doua jumătate a anilor '20, opera a fost oferită cadou lui William Smith Culbertson (1884-1966), ambasador al Americii în România (1925-1928), rămânând în colecţia familiei sale până în momentul de faţă. William Culbertson, avocat, colonel în armata americană și diplomat, a fost un important activist, inclusiv sub administrația Eisenhower, ultima sub care a servit, pentru implicarea SUA într-un comerț echitabil cu statele subdezvoltate, în mondializarea economiei și arbitrajul pentru pace, în special în relație cu URSS și sfera acesteia de influență ("We cannot turn our backs on a world that is half slave and hope to retain our own freedom”/Nu putem întoarce spatele unei lumi pe jumătate subdezvoltate/sclave și să sperăm totodată că noi ne vom putea păstra libertatea).

    Licitaţia de Primăvară vă oferă multe alte lucrări valoroase, cum ar fi celebra pictură “Trandafiri” (60.000 – 90.000 de euro) de acelaşi Nicolae Grigorescu etc.

    O altă surpriză pregătită de prima licitaţie importantă a pieţei de artă pe anul acesta vă va fi dezvăluită foarte curând.

     

  • O importantă pictură de Aman, crezută dispărută vreme de 80 de ani, repatriată din Ungaria

     

    1939

    Început de an deloc promițător. Agitat. Revista americană ”Time” îl alege pe Adolf Hitler omul anului.

    15 martie. Trupele germane cotropesc Cehoslovacia, iar în România se decretează mobilizare generală. Pe întreg teritoriul țării au loc manifestații în sprijinul Cehoslovaciei.

    Evenimentele se îndreaptă rapid și clar spre război.

    Un medic chirurg ardelean, mare colecționar, își proiectează speranța liniștii și echilibrului spre Ungaria.

    August. Cu doar câteva zile înainte ca Germania să invadeze Polonia, doctorul părăsește Ardealul și pleacă spre Budapesta. În bagaje ambalase cu grijă o remarcabilă operă de artă, semnată de Theodor Aman.

    1943-1946

    O perioadă, norocul e de partea sa. Lucrează ca medic chirurg într-un mare spital din Budapesta, până în 1946.

    În această perioadă se bucură de ajutorul unui tânăr medic maghiar, care îi devine și asistent în operații.

    Vremuri grele. Inflație uriașă, iar banii nu mai au nicio valoare. După ani de serviciu, doctorul colecționar își plătește asistentul dăruindu-i superba pictură, adusă din România. ”Orientala” lui Theodor Aman capătă astfel cetățenie maghiară.  

    Ce a urmat?

    Medicul ungur păstrează opera cu respect și admirație, iar după ani de zile o restaurează (în 1998) sub atenta coordonare și implicare a expertului Ferenc Czakó, de la muzeul Janus Pannonius.

    Cu ”Doctorul” avea să piardă definitiv legătura.

    În 2009, la 99 de ani, medicul maghiar se va stinge și el.

    15 martie 2017

    După 78 de ani, din proprie convingere, dar și la îndemnul unor importanți istorici de artă, urmașii hotărăsc ca acestei superbe opere de artă să-i fie acordată șansa de a reveni în România. Și iat-o repatriată. La Artmark.

    Licitația de Primăvară din 29 martie 2017, ora 19:30, Athénée Palace Hilton București, va oferi oare ”Orientalei” lui Aman (90.000 – 160.000 ) șansa de a rămâne în țară pentru totdeauna?

1 - 10 din 304 total

Page:
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. ...
  7. 31
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citiți mai multe aici.
x