Primele manifestări
Primele manifestări moderne în direcția unor concentrări coerente de artă plastică au apărut în perioada Principatelor Române, când, în secolul al XIX-lea, diverși domnitori sau conducători autohtoni au început să colecționeze obiecte de artă. Aceste manifestări au evoluat de la condiția de colecții proprii la colecții municipale, fiind baza acelor pinacoteci orășenești ce au reprezentat structura primară a muzeelor de mai târziu. Cele mai privilegiate orașe au fost desigur cele două capitale pământești, București și Iași reprezentând locurile unde viața culturală și comercială s-a dezvoltat cel mai eficient.
Informații evidente despre comerțul cu artă și despre negustorii ce au apărut concomitent nu se găsesc decât în puținele apariții în presa începutului de secol XIX. Până spre sfârșitul secolului această activitate de manipulare a obiectelor de artă va fi mai mult evidentă prin apariția adevăraților colecționari de artă, care vor instituționaliza treptat procesul de tezaurizare și valorificare a obiectelor artistice și vor înlesni o mișcare liberă a artei.Prima menționare publică a acestor colecții apare în 1873, când Societatea Amicilor Bellelor-Arte organiza o expoziție a “tutoror producțiunilor artistice câte se vor afla în țară”, moment în care apar nume ca Kogălniceanu, Constantin Esarcu sau Nicolae Kalinderu printre colecționarii cei mai reprezentativi. Una dintre cele mai evidente activități culturale în acea perioadă, cu baza și în aria comerțului cu artă rămânea colecția regală de pictură străină, organizată de Carol I în urma unor achiziții succesive. Așadar tonul unui proces obiectiv de investiție în artă era dat de la cel mai înalt nivel, un ton ce se va înfiripa treptat dinspre boierimea avută spre magazinul și negoțul de artă.
Colecționarul negustor
Dacă în cazul colecționarilor de artă putem observa o creștere proporțională până spre 1930, când puteau fi identificate peste 100 de colecții însemnate, și în cazul comerțului se pot trage aceleași concluzii, cu atât mai mult cu cât mai târziu se ajungea la o imixtiune între cele două noțiuni, colecționarul fiind și negustor. Cazul lui Adolf Grunberg-Ruleta este binecunoscut, fiind unul dintre cei mai însemnați colecționari ai perioadei interbelice dar și posesorul unui magazin de profil, “La Ruleta”, un mijloc eficient de tezaurizare și eficientizare a investițiilor. Cele mai cunoscute magazine de artă și frecventate de colecționarii și amatorii de artă, dar și de artiștii din București, în perioada interbelică, erau înșirate de-a lungul Căii Victorie. Louisa Moser, la nr. 146, Jean Kehaioglu, la nr. 128, Casa Artelor, Armand, Arta Clasică la nr.110, Arta Antică sau Tartarian A.&Nefian S. sunt doar câteva din sumedenia de magazine specializate pe textile, artă plastică, mobilier vechi sau porțelanuri și cristaluri ce defineau un spațiu extreme de efervescent al negoțului cu artă.
Acest mediu era închegat și prin susținerea de loterii și tombole, practici desfășurate încă din ultimile decenii ale secolului al XIX-lea, dar mai ales prin organizarea de licitații publice. Acestea erau ocazionate fie de desființarea unor colecții, cazul colecției Alexandru Bogdan-Pitești, dar marea lor parte era definită de o organizare sistematică, fapt ce susține teoria unei piețe de artă în curs de maturizare. Astfel de case de licitație apar după 1930, și aveau la bază magazine de profil, ca în cazul “Dorotheul-ui Român”, cu sediul pe aceeași Cale a Victoriei. Într-un catalog de licitație din 1933, ocazionată de vânzarea obiectelor de artă din colecția D-lui Nicolau Erdely( și alte case particulare), directoratul casei de licitații prezintă un program modern împreună cu un regulament de participare și licitare adecvat. Astfel de manifestări continua până în perioda celui de al doilea Război Monial, când ziarele vremii amintesc activitatea licitațiilor de la Muntele de Pietate.
După 1947
După 1947 toate magazinele particulare de artă din țară sunt desființate, iar în București acestea sunt înlocuite de magazinul de artă al statului, O.C.L.Consignația, și apoi de altele în care se va desfășura o activitate cu mult mai redusă decât în perioada pre-comunistă. Treptat, comerțul de artă se transformă într-o activitate de nișă, ce va înflori în special la negru, până în 1990, când și acest domeniu va intra sub imperiul liberului traseu.
Fondul Certinvest Artă Românească
SAI Certinvest S.A., societate românească de administrare a activelor și structurare a investițiilor, a lansat pe 12 aprilie 2011 primul fond de investiții în artă de pe piața românească.
Fondul Certinvest Artă Românească are ca obiectiv obținerea de rate ridicate de apreciere a capitalului pe termen mediu și lung, prin investiții în lucrări de artă românească a căror potențială apreciere este încă neexprimată. Valoarea fondului este de 5.000.000 de euro, iar obiectivul de randament al fondului este de 15% in euro, compus anual, cu o durată recomandată de 3 ani.
+0,37%