Locul pe care îl ocupă Max Herman Maxy în cultura românească este cu adevărat privilegiat. Pictor, grafician, profesor, creator de artă decorativă, inițiator al unui curent modernist și muzeograf, Maxy a fost prezent timp de 50 de ani pe scena vieții artistice, transformând-o fie prin calitatea și inovația artei sale, fie prin rigoarea și spiritul organizatoric.

În cariera artistică Maxy se va detașa din rangurile “Artei Române” începând cu 1922, când, conștient de necesitatea schimbării, pleacă către Berlin drept un artist format, inițiat în tendințele constructiviste. Anul petrecut în preajma școlii lui Arthur Segal, dar și în casa-cenaclu a maestrului ieșean, vizita la Bauhaus-ul din Weimar și colaborarea cu revista și galeria Der Sturm vor transforma anul petrecut în Germania drept un prag decisiv către esențializarea conceptului general avangardist. Între 1923 și 1925, anul în care ia ființă revista și mișcarea “Integral”, Maxy va începe și va aprofunda colaborarea cu prima publicație românească de avangardă, “Contimporanul”, apărută în 1922 sub conducerea lui Ion Vinea și Marcel Iancu. Tot în această perioadă de început, când artistul își împroprietărea cu adevărat toate pornirile avangardiste, Maxy avea să organizeze prima expoziție constructivistă din România, în noiembrie 1923. Reacția nefavorabilă din partea criticii românești și faptul că nu a vândut vreun tablou nu au făcut decât să întărească crezurile artistice ale pictorului, care va continua și mai fervent în căutările sale. Expoziția Internațională Contimporanul din 1924, înființarea Școlii particulare de arte decorative, ce mai târziu se va transforma în Academia Artelor Decorative, dar mai ales înființarea revistei “Integral” în martie 1925 vor dovedi faptul că drumul ales de Maxy era cel corect.

Sub egida Integralismului, ce se dorea mai mult decât o revistă, Maxy va crea în a doua parte a anilor ’20 pictură, grafică, tapiserie și obiecte decorative într-una dintre cele mai coerente sinteze constructiviste recognoscibile în spațiul autohton și european. “Considerăm INTEGRALISMUL o sinteză științifică și obiectivă a tuturor sforțările estetice până în prezent încercate(futurism, expresionism, cubism, suprarealism, etc.), totul pe fundamente constructiviste și tinzând să răsfrângă viața intensă și grandioasă a secolului nostru...”(INTEGRAL nr. 8, 1925) răsuna manifestul mișcării din vocile lui Maxy, Ilarie Voronca, Filip Brunea, Ion Călugăru, Ilarie Voronca, B. Fondane(Fundoianu) sau Hans Mattis-Teutsch din cele două redacții de la Bucureștiși Paris.

Pictată în 1926, “Construcție umană”, așa cum este prezentată în INTEGRAL 11 1927, număr dedicat expoziției Maxy din Sala Academiei Artelor Decorative, ni se relevă drept parte constitutivă a unui ciclu redus, dar omogen, din care mai fac parte opere ca “Duet primitiv”, “Îmbrățișare” sau “Nud culcat”. În cele 35 de opere ce decorau sala Academiei din Str. Câmpineanu, pânzele se compuneau în câteva categorii predefinite, relevante incursiunilor lui Maxy fie în constructivismul sintetic, prin portret sau naturi statice, fie în compoziții cu personaje, dar și în suprarealism. Opera de față se regăsește în acel discurs integralist în care structura compoziției emerge din pragul constructiv, linia, culoarea și decisiv forma fiind puse în seama unei eliberări din funcționalitatea imediată a figurativului de tip clasic. Elementele tipice de modelare rămân aceleași, principala schimbare constituindu-se în maniera de destabilizare a matricei clasice compoziționale, simetria. Echilibrul operei de tip nou nu se mai bazează pe construcția clasică, ce pornea de la legile naturii, ci pe constructivismul cezannian, în care gravitația de bază dispare. Motivul central al operei noastre se dezvoltă unitar și singural, fără necesități tipologice de concepere a vreunei perspective sau surse de lumină, iar rezolvarea plastică, epurată și sintetizată, se emulează întregului spirit primitivist esențializat de Maxy. (I.P.)