Personalitate marcantă a avangardei româneşti, co-fondator al curentului „Dada” şi unul dintre principalii exponenţi ai „Constructivismului” din Europa de Est, Marcel Iancu (Marcel Hermann Iancu), cunoscut şi ca Janco în mediul artistic internaţional, a rămas în memoria artistică drept creatorul unei arte polivante (arhitectură, urbanism, design interior, pictură, grafică, sculptură și chiar scenografie sau critică literară), ale cărei debuturi sunt strâns legate de arta lui Iosif Iser, o influenţă ce poate fi observată în opera „Autoportret cu pălărie” (1911).

O a doua etapă semnificativă pentru arta lui Iancu este reprezentată de perioada „Dada” (1916-1921), un curent ce a revoluţionat arta europeană şi în spiritul căruia Iancu va realiza, prin apartenenţa la grupul „Cabaret Voltaire”, măşti pentru spectacolele grupului, afişe, ilustraţii, folosind, cu precădere, tehnica colajului. Perioada de creaţie românească – din 1922 până în 1941, când emigrează definitiv în Israel – se evidenţiază prin activitatea deosebit de importantă a artistului în mediile avangardiste românești (coeditor al revistei „Contimporanul”; participarea la grupuri artistice: „Grupul nou”, „Criterion”, „Grupul plastic”, în 1932, 1933, respectiv 1934), remarcându-se prin compoziţii echilibrate, ce includ elemente cubiste şi constructiviste.

În Israel avea să se producă o mutație în stilul artistului, vizibilă mai ales în pictura dominată, de această dată, de culorile vii, lumina puternică, elementele constructiviste, precum şi de o puternică tendinţă spre abstractizare. (M.N.)