Commedia dell’Arte, sursă atât de inepuizabilă de-a lungul vechii istorii reprezentative, a influențat și pictura secolului XX, fie în poezia simbolistă, fie în pictura modernistă, avangardistă în special. Motivul arlechinului și a dansatoarei a intrat în vizorul lui Iser de îndată ce contactul acestuia cu cultura franțuzească s-a materializat, în urma primelor călătorii în Paris. Atracția pentru expresionism, drept motor estetic a întregii abordări plastice, s-a dovedit a fi cea care l-a împins pe Iser spre o pictură psihologică, cea mai în măsură să înțeleagă și să reproducă sentimentele modelelor sale. Aceasta era validată și de spiritul epocii, pentru care reprezentarea arlechinului devenise un adevărat discurs asupra dualității vieții, drept urmare și a artei figurative. Picasso, Juan Gris, André Derain, Emil Nolde sau Amedeo Modigliani sunt doar câteva din numele primelor decade ale secolului XX ce au restructurat și revalorificat imaginea emblematică, dar blazată a celebrelor personaje ale comediei umane.

O primă abordare a temei, sub influența directă a clasicului triunghi - arlechin, Colombina și Pierrot-a fost realizată de Iosif Iser în anul 1912, când, la comanda lui Dimitrie Burileanu(eminent om politic și diplomat), artistul a decorat conacul acestuia de la Turnu Severin cu o astfel de compoziție. Ani mai târziu, la sfârșitul anilor ’30, Banca Națională avea să achiziționeze celebra “Arlechin și dansatoare”(Muzeul Național de Artă al României, inv. 3238) la recomandarea aceluiași Dimitrie Burileanu, Guvernatorul de la acea dată. Menționarea acestor puncte de reper ne ajută să înțelegem faptul că motivul central a reprezentat pentru estetica iseriană o adevărată redută plastică. Sensurile noi pe care le ating arlechinadele deceniului cinci le putem observa lesne în uleiul de față, unde, prin raporturile de volume, de mișcare și de culoare-lumină, imaginea este construită în rezonanță cu ritmul specific creației iseriene din greii ani ai războiului sau al tensionatelor mișcări antisemite. (I.P.)