Multe dintre documentele ce au parvenit posterității în încercarea de a identifica și contura întreaga viață a lui Constantin Brâncuși sunt tributare chiar artistului, care, pe întreaga durată a carierei sale, a avut o pasiune pentru documentul fotografiat. Astfel bibliografia lui Brâncuși este astăzi mult mai bogată datorită corespondenței, fotografiilor și documentelor scrise de mâna sculptorului. Corespondența cea mai concludentă începe de îndată ce Brâncuși ajungea la Paris, în 1904, unde, datorită regulamentelor cerute de beneficiarii unor stipendii din țară, artistul trimitea regulat documente ce dovedeau activitatea sa. Seria de reproduceri după propriile opere, sub formă de cărți poștale sau alte tipuri de corespondență începe în 1905, când sculptorul începe să țină legătura cu Ministerul Educației, instituția ce îi oferise bani pentru studii. Legăturile de prietenie din țară, vechii amici sunt însă direcția cea mai regulată a scrisorilor trimise, astfel poetul V.Voiculescu sau Ion Gheorghian-Popescu vor fi destinatarii cei mai frecvenți. Legăturile cu Ion Gheorghian erau mult mai vechi, cei doi fiind prieteni din copilărie, dar și colegi de cameră în același imobil din strada Izvor nr.18, adresă la care Gheorghian-Popescu se afla și în 1906, la doi ani după ce Brâncuși părăsise România.

Din 1976, când s-a descoperit din fosta arhivă dr. Ion Gheorghian-Popescu în colecția Călin Eftimie corespondența lui Brâncuși, știm că sculptorul i-a trimis doctorului în mai multe rânduri, pe lângă scrisori, și cărți poștale cu reproduceri după propriile opere: “Orgoliul”, “Peile roșii”, “Supliciu” sau “Portret de bărbat-Daniel Poiană”(Barbu Brezianu, “Brâncuși în România”, Ed. ALL, 1998, pag. 212, notă la cat. 52). Prietenia cu dr. Ion Gheorghian ne este oferită și în “La dation Brancusi. Dessins et archives”, Centre Pompidou, 2003 când sunt inventariate 16 file de corespondență în perioada 1901-1931, însă dovada cea mai certă a legăturii strânse dintre cei doi rămâne în modul în care semna, acel “Costachie”, uzitat doar cu prietenilor dragi (vezi “La dation Brancusi. Dessins et archives”, Centre Pompidou, pag. 201)

Ca o notă de final, tipică caracterului lui Brâncuși, opera “Pieile roșii” este una dintre sculpturile distruse de român în 1907, într-un acces de răzvrătire față de ce crease în perioada impresionismului rodinian. Astfel, cartea poștală trimisă prietenului Gheorghian-Popescu, devine și unicul document ce ne prezintă una dintre operele dispărute. (I.P.)