Prenumele este obligatoriu!
Numele este obligatoriu!
Prenumele este invalid!
Numele este invalid!
Adresa de email este invalidă!
Adresa de email este obligatorie!
Numărul de telefon este obligatoriu!
Adresa de email este deja înregistrată!
Parola este obligatorie!
Introduceți o parolă validă!
Introduceți minim 6 caractere!
Introduceți maxim 16 caractere!
Parolele nu sunt identice!
Vă rugăm să acceptați Regulamentul de Licitare!
Eroare de autentificare. Email-ul sau parola nu sunt corecte!
443

Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde

[1929]

Victor Brauner

1903, Piatra Neamţ - 1966, Paris
ulei pe pânză, 74 × 111 cm, semnat dreapta jos, cu roşu, VICTOR BRAUNER
Valoare estimativă: € 100.000 - 200.000
Prețul de pornire se va situa sub valoarea minimă a evaluării

Informații documentare:
Proveniență:
colecția Geo Bogza;
colecţia Saşa Pană.

Pe verso, etichetă de participare în expoziţia "Contimporanul", Muzeul Naţional de Artă al României.

Opera este menţionată în cartea "NĂSCUT ÎN '02", Saşa Pană, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, la pag. 361.

Opera este reprodusă în “Le Rameau D’Or. L’Avant – Garde Roumaine”, Petre Răileanu, nr. 2(3), 1995 la planșa nr. 5.

Opera este reprodusă în cataogul "Victor Brauner. La izvoarele operei", Emil Nicolae Amelia Pavel, Ed. Hasefer, București, 2004 la pag. 199.

Opera este reprodusă în "Artiști evrei din Romania modernă. Destine marcate de antisemitism și holocaust", Monica Enache, Alexandru Florian, Valentina Iancu, Noi Media Print, București, 2012 la pag. 28.

Opera este reprodusă, analizată și diseminată în "Victor Brauner d'apres Duchamp", Cristian-Robert Velescu, Intitutul Cultural Român, București, 2007 în capitolul "Victor Brauner portretist. Considerații privind iconografia unui portret al lui Geo Bogza", pag. 71-120, reprodus la planșa 2.
 
Adjudecat: € 120.000

În domeniul sociologiei, o importanță crucială în dezvoltarea personalității individului o are perioada primilor șapte ani, popular numită și cei șapte ani de acasă. În acest stadiu emergent, individul își dezvoltă toate statusurile și normele sociale necesare coabitării mai târzii în mediul uman, forme incipiente de personalitate, care, o dată cu încheierea celui de al doilea ciclu al dezvoltării (până în baza vârstei de 21 de ani), se cristalizează într-o formă corentă. Acest stadiu protosocial îl găsește pe Victor Brauner într-o atmosferă dominată de misticism și multiculturalitate. Deborah și Herman Brauner, părinții artistului, au fost permanent preocupați de experimente oculte, Victor Brauner asistând adesea la ședințe de spiritism în mediul familiar, acestea fiind o modă a epocii care se derula chiar și în cele mai selecte medii - Regina Elisabeta fiind un alt nume ilustru care agrea aceste practici. După o scurtă perioadă petrecută la Hamburg, unde familia fugise din cauza pornirilor antisemite din timpul răscoalei țărănești (1907), în 1912 ajung la Viena. Un prim contact cu lumea artelor vizuale îl are în mediul vienez, unde conviețuiau două stiluri esențiale în dezvoltarea domeniului artistic al secolului XX, Jugendstil și Expresionismul, descoperind adiacent și fanteziile protosuprarealiste (după formula lui André Breton care schițează un parcurs al suprarealismului începând încă din perioada renascentistă) ale lui Bruegel și Bosch în Kunsthistorisches Museum. Se pot depista influențe ale atmosferei vieneze în primele sale încercări plastice, după întoarcerea la București în 1914, prin straniul care străbate (cât și preferința pentru) peisajele realizate în interiorul cimitirului Bellu (1916), de o pronunțată atmosferă onirică transpusă printr-un limbaj plastic ce amintește de maniera expresionistă.

În 1919 se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, de unde a fost exmatriculat în 1921 din cauza participării la o grevă studenţească, care milita pentru alinierea artei românești la demersurile modernismului european. Ideile greviștilor au fost confundate de ziariști cu o revoltă bolșevică, manifestarea fiind aspru criticată. Artistul își continuă studiile la Academia Liberă a lui Horia Igiroșanu, pe care începuse s-o frecventeze în paralel cu Școala de Arte Frumoase, de al cărei sistem academic și rigid era profund nemulțumit. În anul următor călătorește la Fălticeni și la Balcic, unde începe să experimenteze plastic, la nivel compozițional. Primii ani ai carierei sale stau sub semnul improvizației și experimentului, realizând lucrări cubiste, expresioniste, dadaiste și constructiviste.

În 1923 se apropie de Ilarie Voronca și începe să frecventeze cercurile moderniste de stânga, care au format nucleul viitoarei mișcări suprarealiste românești, la Lăptăria lui Enache.

Anul 1924 marchează debutul expozițional al artistului cu prima personală deschisă la Sala Mozart. Din același an Brauner desfășoară o intensă activitate publicistică ilustrând revistele de avangardă Contimporanul, Integral, Punct, Unu. În octombrie 1924, împreună cu Ilarie Voronca, publică unicul număr al revistei 75HP în care Victor Brauner semnează manifestul Pictopoezia, expresie unică a unui original sincretism plastico-literar și articolul Supra-raționalismul care anunța viitoarea sa orientare suprarealistă.

Între 1925 și 1927, Victor Brauner lucrează la Paris, în atelierul lui Constantin Brâncuși unde îi întâlnește printre alții pe Marcel Duchamp și Man Ray. Înfiinţează împreună cu Ilarie Voronca, Benjamin Fondane şi Claude Sernet, un “cenaclu românesc”, de orientare suprarealistă. Expoziția ”Introviziuni”, deschisă în 1929 la Sala Mozart, cuprinde lucrări desprinse din imaginarul suprarealist. Mai mult ca sigur, Victor Brauner vede prima expoziție de anvergură dedicată grupului suparealist în anul 1925, la Galerie Pierre, lucru reflectat în lucrările realizate în perioada 1927 – 1930, care stau sub amprenta stilistică a unui onirism de factură simbolică.

Proaspăt căsătorit cu Margit Kosch, în martie 1930, artistul hotărăște să emigreze la Paris. Revista ”Unu” salută plecarea lui Brauner ca posibilitate de afirmare personală, fără să facă referiri la situația dificilă și nesigură din țară. La Paris, Brauner se apropie de gruparea suprarealistă condusă de Breton fiind vecin de atelier în Montrouge cu Alberto Giacometti și Yves Tanguy, alături de care expune prima dată la Salon des Surindépendants. Prima lucrare cu adevărat suprarealistă este considerată a fi “Ville Mediumnique”(1930), lucrare în care se pot observa influențe duchampiene, prin mulajele siluetelor, care nu trimit aluzii la antropomorf, ci la o reprezentare prin suplinire a acestuia, straniile structuri putând fi citite ca mulaje ale umanului, în cheia grupului de celibatari din “Marele geam” al lui Marcel Duchamp, lucrare pe care Victor Brauner o cunoaște prin Man Ray, prieten al lui Duchamp și care frecventează atelierul lui Brâncuși, unde intră în legătură și cu Brauner. În fond, lucrările timpurii suprarealiste ale artistului stau sub semnul influențelor pe care Brauner și le însușește după expoziția grupului din 1925, urmând a le sintetiza într-un limbaj propriu personal, o dată cu jumătatea deceniului trei. Astfel, în Passivite Courtoise (1930), întâlnim influența prietenului său de o viață, Yves Tanguy, prin abordarea peisajului, dar și siluetele cu rezonanță duchampiană din lucrarea sus menționată; în anul 1934, Brauner realizează o serie de tablouri de mici dimensiuni (tablouri de voaiaj) în care răzbate întreaga atmosferă metafizică care amintește de compozițile lui De Chirico, pe care artistul îl remarcă în aceeași expoziție de la Galerie Pierre. În 1931, pictează celebrul ”Autoportret” cu ochiul scos, aflat astăzi în colecția Centrului Georges Pompidou, lucrare care s-a dovedit a fi profetică în biografia artistului, șapte ani mai târziu, pe 27 august 1938, Victor Brauner, își pierde un ochi într-o dispută violentă între Oscar Dominquez și Esteban Frances. Nefericita întâmplare a transformat ”Autoportretul” de la Pompidou, cea mai cunoscută lucrare pe această temă semnată de Brauner, conform scriitorului argentinian Ernesto Sabato, în cea mai „controversată și ocultă” operă din istoria artei.

Pe 7 decembrie 1934, Victor Brauner deschide la Galerie Pierre prima expoziţie personală din Paris, eveniment care a reprezentat primul succes de anvergură în rândul suprarealiștilor. Breton scria în prefața catalogului: ”La Brauner imaginația se dezlănțuie cu violență, aceasta arde și îndoaie filierele prin care suprarealismul însuși este tentat uneori să o facă să treacă, în scopuri sistematice, de altfel admisibile.” Acest moment reprezintă anul sedimentării lui Brauner în grupul format în jurul lui Breton, fapt atribuit și prin apariția în fotomontajul lui Man Ray “L’echiquier surrealiste” (lucrare de referință pentru autodefinirea și coagularea grupului lui Breton alături de opera lui Max Ernst din 1922, “Le rendez-vous des amis”) alături de ceilalți nouăsprăzece reprezentanți de seamă, poeți și pictori. Anul următor deschide o expoziție cu 16 lucrări la Galeria Mozart, din care, conform jurnalului lui Gellu Naum, care a fost “fascinat până la adorație” de această expoziție, nimeni nu a înțeles nimic. Era perioada în care artistul, profund afectat de criza economică și pornirile antisemite ale oamenilor, devine preocupat de sensurile existenței, filosofia politică și egalitatea dintre oameni. Victor Brauner se regăsește în ideile de stânga ale suprarealismului francez, teoretizate de Breton încă de la sfârșitul anului 1930 în manifestul ”Le surréalisme au service de la Révolution”. Pictura și grafica sa prezintă o lume decadentă, o societate obtuză, alienată de schizofrenia capitalistă. Creează celebrul personaj grotesc și absurd, Domnul K, inspirat de personajul omonim din ”Procesul” lui Kafka, asupra căruia va reveni constant.

Încheiem aici, scurtul periplu biografic menit a descifra în cheia experiențelor și a formării artistului, lucrarea “Poetul Geo Bogza arată capul său peisajului cu sonde” realizată în momentul crucial al mutației stilistice definitive către suprarealism, 1929 – 1930.

Opera este realizată în anul 1929, moment în care Brauner îl vizitează pe Bogza la Buștenari, marcând totodată și începutul unei strânse prietenii; poetul notează în jurnal referitor la acest episod: “13 – 26 Iulie. Cu Victor mereu. Am fost la Văleni și am dat 11 mii lei […]. Victor a făcut un desen și un tablou pentru mine”. Importanța lucrării de față, crucială, pentru dezvoltarea concepției artistice a lui Brauner este atât de natură stilistică, cât și iconografică, dat fiind că apare în stadiu incipient unul din lait-motivele centrale ale corpusului creației brauneriene – jocul dublului. La nivelul limbajului plastic, lucrarea întrunește toate abordările stilistice anterioare suprarealismului: aerul expresionist degajat prin recurgerea la un registru cromatic precar, dominat de culori puternice, viscerale; abordarea impresionistă (în sens naturalist) a peisajului, chiar și dominația acestuia asupra întregului plan secund al compoziției; carnația, și dispunerea musculaturii, abordarea ei reprezintă forme temperate ale constructivismului caracteristic perioadei începutului deceniului al treilea o dată cu vizitarea Balcicului; cheia dadaistă de introducere a grafiei în mediul tradițional al reprezentativității, chiar și alegerea unui font ușor ludic, vegetal, cât și titlul – o imagine cât o picto-poezie. Cu toate acestea, deși nu în întregime suprarealistă, opera împarte același aer, datorită unui element mult mai subtil, iconografia jocului dublu, întâlnit din acest moment până la sfârșitul vieții în creația lui Brauner. Un nivel mai facil al interpretării, pe modelul androginiei, totuși scindate, aruncă și o ușoară lumină misogină asupra reprezentării; partea cerebrală evidențiată și prin detalierea anatomică, capul cu creierul prins ca într-o capsulă bine protejată, este un chip cu trăsături amănunțit masculine, opus părții lumești, dat fiind faptul că restul corpului este desprins de creier, locul acestuia fiind suplinit de o perdea de fum asemeni glonțului care a părăsit țeava, deci lipsit de facultatea gândirii și fără măcar a avea o aluzie la suflet/spirit, este interpretată în notă anatomică feminină, chiar pronunțat feminină prin sânii care par mai degrabă alipiți decât o descendență firesc anatomică a corpului. Cu toate acestea, cel mai probabil, cheia de citire este una mult mai profundă și subtilă, cunoscând personalitatea lui Brauner. Tot în registrul androginiei, însă de această dată consacrată unui bestiar mistic, tandemul incubus/sucubus (care se desăvârșește în seria de lucrări Victor-Victorel). Incubul reprezintă proiecția demonică a masculinității, corespondentul mitului Zburătorului din folclorul Balcanic. Acestui concept i se alătură sucubul feminin.

Pe lângă componenta mitologică, mai puternic se distinge componenta erotică, cei doi termeni desemnând raporturi sexuale în fond (latină incub = a se culca peste, deasupra; sucub = a se culca sub, dedesupt) dar care stau la baza întregii orânduiri sociale prin intermediul religiei. De fapt, dublul joc sexual, androginia este regăsită și prin popularea celor două planuri ale tabloului specific, atfel încât fundalul este dominat de verticalitatea sondelor și registrul cromatic rece însumând simboluri falice (chiar și tehnicitatea elementelor, sondele din domeniul industrial trimițând la facultăți raționale, cerebrale) și planul central dominat de o cromatică senzuală și forme cursive, arabescuri, trimițând la componenta sensibilă, feminină. Supradimensionarea corporală, pe lângă experiența constructivistă, își are modelul și în influența cineastului Fritz Lang asupra lui Brauner, prin filmele pe care artistul le vede la București în 1926, Dr. Mabuse și faimosul Metropolis. (H.L.)

Bibliografie

„Victor Brauner dans les collections du Musée National d’Art Moderne”, Centre Georges Pompidou, Paris, 1999

„Le Dessins Magiques de Victor Brauner”, Ed. Denoël, Paris, 1965

„Victor Brauner, écrits et correspondances, 1938-1948”, Centre Pompidou, Paris, 2005

PANĂ, Saşa, „Sadismul adevărului”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2009

PANĂ, Sașa, “Născut în ‘02”, Ed. Minerva, București, 1973

PAVEL, Amelia, „Victor Brauner”, Ed. Arc2000, Bucureşti, 1999

SARANE, Alexandrian, „Le centenaire de Victor Brauner”, Ed. ICARE, Bucureşti, 2006

SARANE, Alexandrian, „Victor Brauner”, Ed. Junimea, Iaşi, 2005

VELESCU, Cristian-Robert, „Victor Brauner d’après Duchamp”, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citiți mai multe aici.
x